Primăria Iaşi, obligată să achite despăgubiri de mii de lei din banii cetăţenilor. Cum s-a ajuns aici?
În ultimii ani, Primăria Municipiului Iaşi este obligată, pe bandă rulantă, să achite despăgubiri de sute de mii de lei unor persoane care au decizii definitive de retrocedare a unor terenuri, dar instituţia condusă de Mihai Chirica nu le respectă, relatează ReporterIs.ro.
Cel mai recent, o astfel de sentinţă a fost dată de Judecătoria Iaşi în cazul unei femei pe nume Gabriela Budianu: 143.700 lei penalităţi de întârziere pentru perioada 18 noiembrie 2021-13 martie 2023. Bani publici, din bugetul Primăriei, colectaţi din taxe şi impozite. Dispar nejustificat din conturile oraşului.
17 ani de judecată
Într-o acţiune depusă la Judecătoria Iaşi în aprilie 2023, Gabriela Budianu a cerut unui complet de judecată să oblige Primarul Municipiului Iaşi, Comisia Locală de Fond Funciar şi Municipiul Iaşi la plata de penalităţi de întârziere. Motivul: faptul că pârâtele nu au întocmit documentaţia pentru a o pune în posesia unui teren de 5,39 hectare din zona Staţiunii de Cercetare pentru Viticultură şi Vinificaţie din capătul Copoului în ciuda faptului că deţine o decizie definitivă de retrocedare încă din ianuarie 2021. Această decizie venise după un calvar juridic care începuse în 2007.
În dosar, suma totală solicitată de Budianu drept despăgubiri pentru faptul că pârâtele nu au pus în aplicare decizia judecătorească din ianuarie 2021 s-a ridicat la 221.300 de lei.
Articolul integral poate fi citit aici.